La "Ograda lui Răzvan" domnul Daniel Carpov produce o gamă largă de produse, de la diferite brânzeturi, legume gustoase și produse de carmangerie. Crește și produce toate cele necesare într-o gospodărie, așa cum se obișnuia pe vremuri în care oamenii își produceau toate cele necesare alimentației.
Laptele provine de la vacile crescute cu grijă în propria sa fermă, asigurând astfel produse de calitate superioară, iar legumele sunt crescute încă de la stadiul de răsad fără tratamente chimice. Prin metode tradiționale și fără aditivi artificiali, domnul Daniel oferă produse naturale și curate, dovedind astfel respectul pe care îl poartă atât față de acest domeniu cât și față de clienții ce îi trec pragul.
Tulcea, Tulcea
Carpov Daniel
Produse:
- Lapte,
- Urdă,
- Telemea,
- Unt,
- Pâine,
- Rosii,
- Leuștean,
- Pătrunjel,
- Busuioc,
- Ceapă albă,
- Ardei iute,
- Ardei galben,
- Dovlecei,
- Castraveți,
- Slănină,
- Șunculiță afumată