Importanța mâncării în viața poporului român se vede în proverbe și expresii; mâncarea este folosită pentru a exprima valori ale comunității, iar acest vocabular special creionează un portret viu, colorat și profund al naturii umane. Mâncarea este folosită pentru a vorbi despre calități și defecte umane, despre frici și vise, despre ce a permis, recomandat și dezirabil și ce nu. De la mâncarea ca reper identitar, la cunoașterea despre viață transmisă succint din generație în generație, proverbele și zicalele sunt depozitare ale înțelepciunii populare.
Cum te cheamă? Soarbe zeamă!
Cum te strigă? Mămăligă.
Cum iți spune? Linge blide.
Ce mai faci? Cozonaci.
Sărăcie
Celui flămând pâinea îi este în gând.
Când îți este foame și ai ajuns la fundul sacului, faci zeamă lungă, să ajungă. Dacă nu ai nici măcar un codru de pâine îți pui pofta în cui sau mănânci răbdări prăjite, ba chiar și mere pădurețe. În definitiv, acolo unde nu este fân, caii mănâncă paie, nu-i așa?
Pântecele se umple și cu paie și fân, căci pântecele gol nu are urechi de ascultat. Burta plină nu crede în post. Flămândul bea apă până face broaște în burtă. Lipsurile au însă valoare, ele pot fi un factor motivant puternic; în popor se știe că burta plină nu învață bine.
Găsim nu doar foamea, ci și pofta în zicale – e bolnav de moarte și-ar mânca de toate.
Sfaturi înțelepte
Înțelepciunea populară spune că musca sătulă nu prea mușcă tare; câinele latră acolo unde are de mâncare sau, în altă variantă, câinele sătul nu fuge de la ușa stăpânului. Se mai spune și că țiganul mănâncă când are, iar românul când îi este foame. Suntem avertizați că nu se poate să fii cu pita unsă și cu slănină-n pod sau cu buzele unse și cu slănina în pod – englezii au și ei varianta lor a acestei zicale, doar că se referă la un desert – have your cake and eat it too.
Multe zicale vechi au rol de avertizare asupra nevoii de prevedere; ele transmit cunoașterea, înțelepciunea și experiența celor vârstnici care știu că în oala acoperită nu cad gunoaie, că oala păzită nu dă-n foc și că în oala acoperită nu știe nimeni ce fierbe.
Bătrânii știu că vinul intră, taina iese sau că acolo unde domnește vinul, nu domnește tăcerea.
Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt și nu pune toate ouăle într-un singur coș, altfel poate înghiți gălușca.
Prea mulți bucătari strică ciorba.
Cine vara petrece cântând, iarnă rămâne flămând; cine vrea să mănânce, să aibă și lingură. Nu tot ce zboară se mănâncă și nu orice muscă face și miere, dar găina bătrână face zeamă bună.
Se recomandă încredere în protecția divină – Dumnezeu trimite pâine celor care nu au dinți, dar cu măsură, căci până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Tot măsura e necesară și în alte situații profitabile – mai bine un ou azi, decât un pui mâine. Totul după nevoie și putință – cine poate, oase roade, cine nu, nici carne moale.
Nechibzuitul zice „na paraua, dă-mi sarmaua!” și e scump la tărâțe și ieftin la făină. S-ar putea să urce nucile-n pod cu furca și, pe cale de consecință, să fie mai mereu pe drojdie.
Necinstitul vinde făina cu ocaua mică, el poate chiar să ia castanele din foc cu mâna altuia. S-au văzut cazuri în care câte unul a mâncat urdă cu usturoi și vroia să-i miroase gura a lapte.
Necunoscătorul este un mămăligar, el nu știe valoarea lucrurilor – nu știe țăranul ce-i șofranul, dar nici boierul ce-i meșnița.
Necesitatea unei doze de realism
Se știe că orzul îl ară boii și îl mănâncă caii.
Unul cască gura și altul înghite.
Nu insista să înveți găina să facă ouă și nu vinde castraveți grădinarului.
După muncă și răsplată
Dacă ai cașcaval sau mălai stai în capul mesei, căci cine aleargă, mult mănâncă unt. Omul harnic, muncitor, de pâine nu duce dor. Din contră, lenea e cucoană mare care n-are de mâncare și întreabă dacă muieți-s posmagii. Lenea, lăcomia și pofta apar și în zicale precum la plăcinte, înainte, la război înapoi; trântorul mănâncă miere de-a gata; popa mănâncă la două pomeni și tot e flămând.
Lipsa interesului sau a atenției este surprinsă astfel: eu la joc, mândra la joc și mălaiul arde-n foc. Lipsa priceperii – câte fete se ridică, nu pot face o mămăligă.
Defecte și apucături nedorite
Urâțenia și defectele de caracter sunt exprimate prin observația că se uită cu un ochi la făină și cu unul la slănină. Unii indivizi sunt brânză bună în burduf de câine.
Incompetența, lipsa interesului pentru muncă sau o etică profesională deficitară se văd atunci când cineva o face de mămăligă, dă rasol, taie frunză la câini sau freacă menta.
În astfel de situații, cel în cauză poate fi „făcut cu ou și cu oțet” și se poate ajunge să i se ia pâinea de la gură, să fie dat afară. De supărare el poate să își iasă din pepeni, să strige că oricum acel loc de muncă nu era mare brânză sau doar să rânjească fasolea. Celui care i-a făcut rost de acel post, care i-a dat astfel o pâine, nu îi va mai veni apa la moară să recomande în viitor pe altcineva după ce prietenul sau a dat cu mucii în fasole. El va spune că nu își mai bagă nasul unde nu îi fierbe oala, că s-a făcut suficient de cacao, că a stricat orzul pe gâște și să facă borș că pe el nu îl mai interesează.
Uneori părinții văd că unul dintre copiii lor așteaptă mură în gură tot, că îngrașă porcul în Ajun, că mereu crede că găina vecinului face ouă mai mari. Sigur că nu le vine să recunoască public că un astfel de copil le mănâncă sufletul; preferă să îl scuze spunând că obraznicul mănâncă praznicul.
Timp și oportunitate
Lucrurile se fac la timpul lor (a răbdat până s-a saturat) și dacă acesta nu e cunoscut sau respectat se spune că a trecut baba cu colacii, că ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul și că, cine vine târziu la masă, acela roade oasele. În plus, trebuie să fii și pe fază, să știi să te folosești de ce ai primit, căci Dumnezeu îți dă de mâncare, dar nu-ți umple traista. Se recomandă însurătoarea de tânăr și mâncarea de dimineață.
Puterea, ciolanul cel mai râvnit
În vocabularul puterii și al corupției, în modul în care ne raportăm la putere se vede foarte bine obsesia foamei și frica de sărăcie. Puterea este oala cu smântână, borcanul cu miere în care se bagă mâna până la cot. În politică umblă câinii cu covrigi în coadă; prin urmare toți se bat pe ciolan, se mănâncă între ei, se înghit sau nu se înghit, ling sau mușcă mâna care i-a hrănit, își mănâncă coliva și doar cine are pâinea și cuțitul stă în capul mesei; restul mănâncă bătaie. Ei sunt cei care fură azi un ou mâine un bou și sug sângele poporului căci la mămăliga mare vin multe haimanale.
Omenie și zgârcenie
Unde mănâncă doi, mai poate mânca și al treilea.
De mă rugăm de-o vacă stearpă și tot îmi dădea o lingură de lapte.
Mâncarea e fudulie, băutura e temelie
Se poate îneca amarul în băutură, dar decât cu vin oțețit, mai bine oțet cinstit.
Când cineva e curcă de beat, deci și-a mâncat rușinea cu mămăliga, își cam înghite cuvintele sau vorbește cu mămăligă/ prune în gură.
Relații familiale
Frate-frate, dar brânză-i pe bani.
Soacră-soacră poamă acră, de te-ai coace cât t-ai coace, dulce tot nu t-ei mai face.
Iubirea ca sarea-n bucate poate fi uneori înțeleasă greșit, după cum știm din povestea fetei de împărat.
În loc de concluzie
Un mod simplu și amuzant de a afla valorile unui grup sau popor este parcurgerea proverbelor și zicalelor pe care le utilizează în comunicarea de zi cu zi. Astfel îi înțelegem rapid fricile și dorințele, comportamentele dezirabile și trăsăturile de caracter sancționate de comunitate, intelpciunea populară transmisă oral acționând ca un îndreptar moral.