Bistrița Năsăud, Sângeroz Băi

Larionesei Vasile

Societatea s-a înființat în 2019 prin asocierea a 6 familii. Au început cu animale, iar acum se axează pe produsele lactate. În orașul stațiune Sângeorz-Băi, un grup de oameni gospodari au hotărât să se unească într-o Cooperativă Agricolă de Producție, mai exact un Grup de Producători. Primul proiect al Cooperativei a fost formarea unei stâne la standarde europene, denumită ”Stâna Popas Putredu Moară”. Inițiatorii Cooperativei au pus mână de la mână și, folosindu-se de fondurile proprii, au reușit să transforme această idee în realitate, o idee ce părea doar un vis frumos. A urmat apoi realizarea unui alt vis și anume construirea unei mici fabrici de lapte, care produce cele mai bune produse, din cel mai bun și calitativ lapte de vacă, pur 100%, din care se fac cele mai gustoase produse certificate ca și produse montane și tradiționale. În cadrul acestei unități se regăsește și magazinul propriu-zis numit “Brânzăria Sângeorzană”. În continuare, Cooperativa Agricolă de la Sângeorz-Băi continuă să se dezvolte, experimentând producția de noi tipuri de brânză, participând la multe conferințe, competiții și activități cu ajutorul cărora promovează produsul bio din lapte de vacă natural.

Produse:

  • Caș,
  • Cașcaval,
  • Telemea,
  • Lapte
Formular de contact

    Va rugam sa alegeti una din categoriile de mai jos.


    Te rugam sa completezi formularul de mai jos.